Viata la tara...

... nu e asa simpla cum pare!

Da!
Desi, daca stai sa te gandesti ce e asa de greu?

Pai hai s-o luam de la inceput:
Te duci prima data la "tara ta" gandindu-te ce frumos va fi acolo. Si acolo ce gasesti? O vreme mohorata, cu ploaie mocaneasca, o curte plina de niste urme de buruieni absolut uriase... Dar ce, doar de atat dai inapoi? Nu, esti pusa pe treaba. Si fara niciun plan, te duci la setul de unelte pentru gadina primite cadou de la sot, alegi o unealta, gandindu-te care ar fi potrivita, si te apuci sa iei pamant dintr-o movila sa plantezi... dar ce mai conteaza ce. Si spre aducere aminte pui poza pe FB, unde ti-ai facut album cu "tara ta" ca sa vezi evolutia, cu descrierea "greu cu sapa!"

Si primesti cateva comentarii de genul "pai da, pentru ca aia e lopata!". Si asa realizezi ca da, aia e lopata si sigur ti-ar fi fost mai de ajutor o chestie asemanatoare, dar cu varf ascutit, cu care ce sa faci? Sa sapi o groapa. Deci ti-ar fi trebuit sapa? Gresit! Chestia aia cu care sapi (si firesc ar fi fost sa se numeasca sapa) se numeste cazma. Dar astea sunt chestii de nuanta, asa ca si acum, in al treilea an de gradinarit strigi la sotul tau "adu-mi si mie sapa" si vine inevitabil intrebarea lui "care sapa?" si-i raspunzi deja iritata ca mai intreaba dupa atata timp "sapa mea!" (asta dupa ce multa vreme el iti aducea sapa si tu-i spuneai nu sapa asta, cealalta, adica ceea ce se numeste cazma).
Bine, cumva te irita faptul ca el te mai intreaba "care sapa", pentru ca stie ca sapa adevarata nu ai invatat inca s-o manuiesti. Nu ai directie, oricat ai calcula (ai aplicat toata matematica, toata fizica si toata anatomia studiate in viata ta) si nici din 100 de incercari nu reusesti sa dai cu coltul sapei in buruiana uriasa, sa o decapitezi. Decapitezi orice in jur iar tinta privirilor tale ucigase ramane mandra si semeata, sfidandu-te. Asa ca iei lopatica (gen cele de nisip dar mai cu varf), te pui ciuci si omori buruiana, victorioasa.
Si, ca sa faci un top al uneltelor folosite de tine, lopatica ocupa locurile 1, 2 si 3, foarfeca 4, 5 si 6 si cazmaua locul 7.
Grebla... cea cu dintii mici, nu cea de frunze... nici pe ea nu ai inteles cum s-o folosesti. Sa maruntesti pamantul? Hmmm... nici asta n-ai deprins-o. Cum sub nicio forma nu poti face un razor. Sub nicio forma (nici rotund, nici hexagonal, nici triunghi... sub nicio forma :) )
Si aici cam se termina expertixa ta in unelte.

Sa trecem la plante, ca aici stai mai bine.
Ma rog, stai mai bine, comparativ cu uneltele, ca altfel...
In primul an vorbeai c-o buna prietena si-i spuneai ce-ai mai facut, ce mai trebuie sa faci, si spui, mandra tare: "imi mai trebuie cativa araci sa pun la dovlecei si gata!". Dupa ce-a ras isteric un sfert de ora, printre sughituri si hohote de ras iti spune ca dovleceilor nu le trebuie arac, pentru ca ei cresc pe pamant... Hmmm, o crezi, doar pentru ca o iubesti mult, dar esti convinsa ca nu te-a sfatuit corect. Spre toamna ii multumesti in gand. (oricum, din multele seminte de  dovlecel puse pe parcela spatioasa rezevata lor, a crescut un sigur dovlecel in primul an. Asa ca ... si daca le-ar fi trebuit araci, de unul te descurcai tu cumva... :) )
Apoi, ai mai avut un hop in primul an: cand se culeg roadele? Greu, foarte greu! Spre exemplu, aveai un ardei capia marisor. Il pandeai deja de mult timp, dar el tot verde era. Cu speranta in suflet te duci la cutia cu seminte sa vezi poza de pe plic, ca poate felul lui e sa fie verde. Cauti, cauti si gasesti plicul. Si in poza sunt doi ardei: unul rosu si unul verde...

Deci? Ce concluzie tragi? Ca pot fi mancati si rosii si verzi, si-l culegi, regretand apoi, ca poate daca-l mai lasai putin...
Da' cu gogosarii ... e mult mai usor! Gogosarii trebuie sa fie rosii. Si astepti cuminte sa vezi rosu si cand il vezi te apuci mandra sa culegi. Pui poza pe FB (ca de... ai cu ce te mandri)

Si vin comentariile: "da' de ce i-ai cules cruzi?"
Hmmm... iti spui in barba, raspunzi elegant "pentru a da culoare borcanelor de muraturi, sa nu fie monotone!", realizand ca gogosarul are mai multe parti, unele ascunse privirilor tale si daca erau rosii sus, ei uite ca jos nu erau!. Dar ai invatat si anul urmator n-ai mai avut curaj sa culegi un gogosar pana nu ti-a confirmat sotul tau ca "da, sunt rosii si aici... da, iubi, si aici... da draga, si aici. Nu, nu-s roz, sunt rosii!"
Ei... da' cu vinetele e cel mai geu....
De cand ies ele din floare au aceeasi culoare

si atunci tu de unde stii cand sunt gata? O suni pe prietena ta, care cu rabdare-ti explica: "draga mea, cand le pipai trebuie sa fie moi, dar nu prea moi, dar nici prea tari. Ai inteles?" Acu' ce era sa faci, zici ca da, ca ai inteles si cu ceata transformata in smog pe creierul tau te duci vineri dimineata in piata si iei la pipait toate vinetele de pe toate tarabele. Mai si cumperi doua-trei de aici, trei-patru de dincolo, ca altfel plecai batuta din piata. Si incerci sa nu mai atingi buricele degetelor de nimic pana seara cand pleci la tara, ca sa fie senzatia proaspata si iei la pipait si vinetele tale. Dar iar ai calculat gresit pentru ca pana sa ajungi in gradina la vinete dai de Rocky (indiferent pe unde ai lua-o) si s-a dus senzatia vinetei coapte... Oricum, nici in al doilea an n-ai priceput cat de "moale, dar nu prea moale, dar totusi tare" trebuie sa fie vanata...

Bine, n-ai priceput tu multe, dar nu te poti da de gol chiar cu toate... Taci chitic, te prefaci gradinar, citesti tot ce scriu ei (oricum uiti 90%, dar tu citesti), si pui poze cu plantele tale. Cand dai de un avizat care iti spune adevarul verde-n fata (pana si asta e verde) iti spui in sinea ta ca e rautacios si ca nu toata lumea s-a nascut invatata. Sau la sat. Si faci mai departe ce te pricepi tu sa faci, si-i obligi pe ai tai sa manance din roadele tale. Si te intrebi de ce de la o vreme fiica ta s-a cam departat de tine, dar te consolezi si spui ca-i doar varsa adolescentei...


O zi buna sa aveti!