Eu sunt

... Rocky.

Inteleg ca "mama" v-a povestit despre mine, dar haideti sa va povestesc si eu, versiunea mea.

Locuiesc intr-o casa frumoasa, cu o curte mare, am cam 6 luni si am in grija sase persoane. Cu trei stau zi de zi, iar ceilalti trei, cand vin, cand pleaca... nu inteleg de ce. Tare ma ingrijorez cand pleaca (pentru ca stiti si voi ca "lumea" e rea) si ma bucur teribil cand se intorc... mai ales ca "mama" imi aduce si tot felul de jucarii...
Cele 6 persoane, sunt asa: Bai, Bunica si Baba (cei trei de care am grija in fiecare zi) si Mama, Ana Maria si Stefan, cei care tot pleaca si tot vin...
Am foarte multa treaba si foarte multe responsabilitati, dar fac fata cu succes, zic eu.
Dimineata trebuie sa ma trezesc foarte devreme, pentru ca trebuie sa iau la mirosit fiecare centimetru patrat de curte, pentru ca, in timp ce eu dorm (in casa, ca Bunica si Bai nu concep sa raman afara peste noapte, desi toata distractia e noaptea...), deci, in timp ce eu dorm, mai trece cate o pisica sau mai stiu eu ce prin curte, iar eu trebuie sa stiu tot. Asa ca foarte dimineata, inainte sa se aprinda luminile, ma trezesc si ma duc peste Bunica si peste Bai sa vad ei ce fac. Mereu, la ora aia, ei dorm. Incerc sa-i trezesc, ma urc peste ei in pat, pentru ca vreau sa-i responsabilizez si pe ei, sa iasa si ei in curte sa ia seama la tot ce s-a intamplat... Dar imi dau seama ca nu am cu cine... norocul lor ca sunt eu acolo...
Cand incep luminile sa se aprinda, incet-incet, incepe activitatea in sat. Unii se trezesc, dar stau cuminti in curtile lor, pe cand altii isi iau bicicletele si trec prin dreptul curtii mele... Si ma apuca niste nervi... si-i iau la alergat ... ei pe strada, eu in curte, dar curtea mea are doua laturi pe strada, asa ca nu scapa ei cu una-cu-doua de mine. Mai raspund si la alti catei care ma anunta: vezi ca vine o caruta, vezi ca trece Marin si iar e beat, vezi ca a scapat iar Dilda... Multa, multa treaba...
In timpul asta o apuca pe Bunica sa ma cheme la masa ... ma duc, ca altfel se supara ... imi spune ca trebuie sa mananc, sa ma fac mare cat vaca lu' Ilinca... Ilinca e tanti care-mi aduce branza, dar vaca ei nu stiu cine e, sa vad cum ar vrea Bunica sa ma fac...
Dupa ce scap de corvada cu mancatul, trag un pui de somn, ca trebuie sa vina George sa ma ia si trebuie sa fiu odihnit.
George e un baiat care tare-mi e drag. Nu am eu grija de el, e in grija unei catele, pe care am cunoscut-o si-mi place de ea, asa ca George e pe maini bune... altfel cred ca-l luam si pe el la mine in curte... Cu George distractia e maxima. Am fost impreuna la scaldat, am fost in padure dupa fazani, pe camp dupa iepuri si prepelite...
George se joaca foarte mult cu mine, insa are pretentia sa-l ascult. Si-l ascult, ca tare se bucura cand fac ceva ce-mi cere el. Fiecare zi cu el e o aventura. La ultima plimbare a venit si Mama si Ana Maria si a fost super. Mai ales ca i-am putut arata Mamei cum arata prepelitele si iepurii salbatici (nu mai vazuse pana atunci) iar Anei Maria i-am aratat un pui de sarpe si-am fost foarte mandru de ea ca nu i-a fost frica si l-a luat in mana (bine, asta dupa ce l-am speriat eu si el a facut "pe mortu'")

Ne-am jucat cu mingea (oamenii astia cred ca au o fixatie cu mingea... o arunca si apoi o vor inapoi... Nu inteleg de ce o mai arunca, daca tot o vor inapoi si de ce nu se duc ei dupa ea si trebuie sa ma duc eu...

Dar le fac pe plac, si le-o tot aduc, pentru ca par foarte fericiti cand o primesc si ma lauda...)
George a convins-o in sfarsit pe Mama sa nu-i mai fie frica cand iese cu mine la plimbare si sa nu se mai agate cu lesa de zgarda mea, ca nu o sa se piarda, si chiar daca eu o iau un pas-doi inainte o fac numai sa ma asigur ca nu-i niciun pericol ... Sper ca a convins-o definitiv, ca parea ca vorbesc aceeasi limba (am uitat sa va spun ca ei nu prea inteleg ce zic eu, desi eu inteleg tot ce zic ei... )
Dupa plimbare, vin iar acasa si iar trebuie sa dau o raita peste tot sa vad ce si cum... Cateodata gasesc in gradina niste chestii colorate, care inainte nu erau acolo, si eu le rup, normal, fiind lucru strain in curtea mea si Bunica ma cearta, imi zice ca sunt flori... Or fi, dar inainte nu erau, ca eu stiu sigur, si daca nu erau, nici nu trebuie sa fie... A... si sa va mai spun una: intr-o zi, cand m-a adus George acasa, toata curtea impanzita cu sticle de plastic... Normal ca am tabarat pe ele, sa le scot din pamant, ca tare urat aratau. Mama fugea dupa mine si-mi spunea ca la anu' vor creste trandafiri...Cum sa creasca trandafiri din niste sticle goale? Asa ca nu m-am lasat si le-am "atacat" pe toate. In urma mea Mama le punea inapoi, eu in urma ei le scoteam iar... a fost foarte distractiv.
Nu stiu de ce nu ma lasa sa o ajut in gradina. In week-end-ul asta, spre exemplu, si-a luat unealta ei de facut gropi (plantator am auzit ca-i zice) si s-a apucat sa "planteze bulbi" zicea ea. Asa o fi, am gustat si eu vreo doi, dar nu erau buni... nu stiu de ce ii pune in pamant, ce asteapta sa creasca din ei, ca nu sunt gustosi...Ma rog, sa revin. Ea se chinuia sa bage plantatorul in pamant, se apasa pe el si facea o gropita mica-mica. Si-i saream eu in ajutor si intr-o clipita sapam ditamai groapa. Iar ea se ducea un pic mai departe si-mi facea iar semn unde sa sap eu, si eu veneam repede si sapam si groapa aia. Insa ea s-a suparat la un moment dat si i-a spus lui Stefan "ia-l pe asta de pe capul meu". M-am uitat, nu era nimic pe capul ei... insa a venit Stefan cu mingea (v-am spus eu...) si am plecat in livada sa ma joc putin si cu el.

Ar mai fi multe de povestit, dar poate imi fac timp alta data...
Vad ca acum ma cheama la gard cica sa ma "imprieteneasca" cu Acky, cainele din curtea de alaturi... Dar nu e chip de "impacare" pentru ca atunci cand Acky era mai mare venea la gard si ma ameninta, zicea ca vine si-mi mananca urechile.. iar acum cand el s-a mai micsorat si se uita fix in ochii mei, eu ce ar trebui sa fac? sa tac din gura? Nici poveste...

PS: un lucru ma nelinisteste... Mama tot ofteaza si zice "ce ne-om face cu asta, la iarna, in Bucuresti...". Eu nu prea inteleg la ce se refera, nici nu am timp ca v-am spus, am multa, multa treaba... Nu stiu cine e "asta" unde este "la iarna" si ce e "in Bucuresti", dar am sa mai intreb si-am sa revin sa va spun.
A... si inca o chestie. Tare ciudati sunt oamenii astia ai mei... Nu pleaca niciodata pana nu ma ia in brate Stefan. Mama aduce o cutie mica, Stefan se urca cu mine in brate pe acea cutie si Mama face socoteli. Insa niciodata rezultatul nu e acelasi... Acum i-a dat 33 (kg, zice ea), alta data i-a dat 30... Trebuie musai sa-l pun pe George sa ma invete sa fac socoteli... Mereu suntem eu, Stefan si cutia aceea, dar rezultatul e mereu altul... Insa ei par fericiti, si eu ma bucur foarte mult sa-i stiu asa.