duminică, 28 septembrie 2014

Eu sunt

... Rocky.
Inteleg ca "mama" v-a povestit despre mine, dar haideti sa va povestesc si eu, versiunea mea.

Locuiesc intr-o casa frumoasa, cu o curte mare, am cam 6 luni si am in grija sase persoane. Cu trei stau zi de zi, iar ceilalti trei, cand vin, cand pleaca... nu inteleg de ce. Tare ma ingrijorez cand pleaca (pentru ca stiti si voi ca "lumea" e rea) si ma bucur teribil cand se intorc... mai ales ca "mama" imi aduce si tot felul de jucarii...
Cele 6 persoane, sunt asa: Bai, Bunica si Baba (cei trei de care am grija in fiecare zi) si Mama, Ana Maria si Stefan, cei care tot pleaca si tot vin...
Am foarte multa treaba si foarte multe responsabilitati, dar fac fata cu succes, zic eu.
Dimineata trebuie sa ma trezesc foarte devreme, pentru ca trebuie sa iau la mirosit fiecare centimetru patrat de curte, pentru ca, in timp ce eu dorm (in casa, ca Bunica si Bai nu concep sa raman afara peste noapte, desi toata distractia e noaptea...), deci, in timp ce eu dorm, mai trece cate o pisica sau mai stiu eu ce prin curte, iar eu trebuie sa stiu tot. Asa ca foarte dimineata, inainte sa se aprinda luminile, ma trezesc si ma duc peste Bunica si peste Bai sa vad ei ce fac. Mereu, la ora aia, ei dorm. Incerc sa-i trezesc, ma urc peste ei in pat, pentru ca vreau sa-i responsabilizez si pe ei, sa iasa si ei in curte sa ia seama la tot ce s-a intamplat... Dar imi dau seama ca nu am cu cine... norocul lor ca sunt eu acolo...
Cand incep luminile sa se aprinda, incet-incet, incepe activitatea in sat. Unii se trezesc, dar stau cuminti in curtile lor, pe cand altii isi iau bicicletele si trec prin dreptul curtii mele... Si ma apuca niste nervi... si-i iau la alergat ... ei pe strada, eu in curte, dar curtea mea are doua laturi pe strada, asa ca nu scapa ei cu una-cu-doua de mine. Mai raspund si la alti catei care ma anunta: vezi ca vine o caruta, vezi ca trece Marin si iar e beat, vezi ca a scapat iar Dilda... Multa, multa treaba...
In timpul asta o apuca pe Bunica sa ma cheme la masa ... ma duc, ca altfel se supara ... imi spune ca trebuie sa mananc, sa ma fac mare cat vaca lu' Ilinca... Ilinca e tanti care-mi aduce branza, dar vaca ei nu stiu cine e, sa vad cum ar vrea Bunica sa ma fac...
Dupa ce scap de corvada cu mancatul, trag un pui de somn, ca trebuie sa vina George sa ma ia si trebuie sa fiu odihnit.
George e un baiat care tare-mi e drag. Nu am eu grija de el, e in grija unei catele, pe care am cunoscut-o si-mi place de ea, asa ca George e pe maini bune... altfel cred ca-l luam si pe el la mine in curte... Cu George distractia e maxima. Am fost impreuna la scaldat, am fost in padure dupa fazani, pe camp dupa iepuri si prepelite...
George se joaca foarte mult cu mine, insa are pretentia sa-l ascult. Si-l ascult, ca tare se bucura cand fac ceva ce-mi cere el. Fiecare zi cu el e o aventura. La ultima plimbare a venit si Mama si Ana Maria si a fost super. Mai ales ca i-am putut arata Mamei cum arata prepelitele si iepurii salbatici (nu mai vazuse pana atunci) iar Anei Maria i-am aratat un pui de sarpe si-am fost foarte mandru de ea ca nu i-a fost frica si l-a luat in mana (bine, asta dupa ce l-am speriat eu si el a facut "pe mortu'")
Ne-am jucat cu mingea (oamenii astia cred ca au o fixatie cu mingea... o arunca si apoi o vor inapoi... Nu inteleg de ce o mai arunca, daca tot o vor inapoi si de ce nu se duc ei dupa ea si trebuie sa ma duc eu...
Dar le fac pe plac, si le-o tot aduc, pentru ca par foarte fericiti cand o primesc si ma lauda...)
George a convins-o in sfarsit pe Mama sa nu-i mai fie frica cand iese cu mine la plimbare si sa nu se mai agate cu lesa de zgarda mea, ca nu o sa se piarda, si chiar daca eu o iau un pas-doi inainte o fac numai sa ma asigur ca nu-i niciun pericol ... Sper ca a convins-o definitiv, ca parea ca vorbesc aceeasi limba (am uitat sa va spun ca ei nu prea inteleg ce zic eu, desi eu inteleg tot ce zic ei... )
Dupa plimbare, vin iar acasa si iar trebuie sa dau o raita peste tot sa vad ce si cum... Cateodata gasesc in gradina niste chestii colorate, care inainte nu erau acolo, si eu le rup, normal, fiind lucru strain in curtea mea si Bunica ma cearta, imi zice ca sunt flori... Or fi, dar inainte nu erau, ca eu stiu sigur, si daca nu erau, nici nu trebuie sa fie... A... si sa va mai spun una: intr-o zi, cand m-a adus George acasa, toata curtea impanzita cu sticle de plastic... Normal ca am tabarat pe ele, sa le scot din pamant, ca tare urat aratau. Mama fugea dupa mine si-mi spunea ca la anu' vor creste trandafiri...Cum sa creasca trandafiri din niste sticle goale? Asa ca nu m-am lasat si le-am "atacat" pe toate. In urma mea Mama le punea inapoi, eu in urma ei le scoteam iar... a fost foarte distractiv.
Nu stiu de ce nu ma lasa sa o ajut in gradina. In week-end-ul asta, spre exemplu, si-a luat unealta ei de facut gropi (plantator am auzit ca-i zice) si s-a apucat sa "planteze bulbi" zicea ea. Asa o fi, am gustat si eu vreo doi, dar nu erau buni... nu stiu de ce ii pune in pamant, ce asteapta sa creasca din ei, ca nu sunt gustosi...Ma rog, sa revin. Ea se chinuia sa bage plantatorul in pamant, se apasa pe el si facea o gropita mica-mica. Si-i saream eu in ajutor si intr-o clipita sapam ditamai groapa. Iar ea se ducea un pic mai departe si-mi facea iar semn unde sa sap eu, si eu veneam repede si sapam si groapa aia. Insa ea s-a suparat la un moment dat si i-a spus lui Stefan "ia-l pe asta de pe capul meu". M-am uitat, nu era nimic pe capul ei... insa a venit Stefan cu mingea (v-am spus eu...) si am plecat in livada sa ma joc putin si cu el.

Ar mai fi multe de povestit, dar poate imi fac timp alta data...
Vad ca acum ma cheama la gard cica sa ma "imprieteneasca" cu Acky, cainele din curtea de alaturi... Dar nu e chip de "impacare" pentru ca atunci cand Acky era mai mare venea la gard si ma ameninta, zicea ca vine si-mi mananca urechile.. iar acum cand el s-a mai micsorat si se uita fix in ochii mei, eu ce ar trebui sa fac? sa tac din gura? Nici poveste...


PS: un lucru ma nelinisteste... Mama tot ofteaza si zice "ce ne-om face cu asta, la iarna, in Bucuresti...". Eu nu prea inteleg la ce se refera, nici nu am timp ca v-am spus, am multa, multa treaba... Nu stiu cine e "asta" unde este "la iarna" si ce e "in Bucuresti", dar am sa mai intreb si-am sa revin sa va spun.
A... si inca o chestie. Tare ciudati sunt oamenii astia ai mei... Nu pleaca niciodata pana nu ma ia in brate Stefan. Mama aduce o cutie mica, Stefan se urca cu mine in brate pe acea cutie si Mama face socoteli. Insa niciodata rezultatul nu e acelasi... Acum i-a dat 33 (kg, zice ea), alta data i-a dat 30... Trebuie musai sa-l pun pe George sa ma invete sa fac socoteli... Mereu suntem eu, Stefan si cutia aceea, dar rezultatul e mereu altul... Insa ei par fericiti, si eu ma bucur foarte mult sa-i stiu asa.





Ziua la tara

... incepe foarte dimineata, si asta nu pentru ca a dat harnicia peste mine, ci pentru ca Rocky s-a obisnuit si se trezeste cel tarziu la 4.30 dimineata.
Iar eu, ca o mama si o sotie responsabila ce sunt, ma trezesc, ma dau jos din pat, si ma joc cu Rocky in curte, ca sa ii las pe ceilalti sa doarma... macar ei...
La ora 7, cand s-a luminant, eu sunt obosita gata, dar... ma asteapta atatea lucruri de facut... Asa ca imi mai fac o cafea, a doua in ziua aceea care teoretic abia incepe, si pornesc la treaba:
Admir florile



Plantez 80 de bulbi de branduse si cam 150 de narcise si ma felicit ca nu am cumparat si saculetul de 100 de bulbi de lalele (dar va trebui sa-l cumpar pentru data viitoare, pentru ca ce primavara e aia fara lalele?).
Intre timp se face ora 1 si vine George sa ne predea mie si copilului, de data asta, lectia "cum trebuie sa te comporti cu Rocky la plimbare", asa ca plecam la o plimbare scurta. Scurta, cam de trei ore, si plina de peripetii, pentru ca Rocky a luat urma unui iepure, a unor prepelite, a gasit un sarpe...
Ajung acasa, in jur de patru... numai buna de cules porumbul (da' ce porumb)

si tartacutele

Mai trag o joaca impreuna cu Rocky si apoi continuam procesul de "imprietenire" cu vecinul Acky, mai mult de teama ca nu e gardul suficient de rezistent si, un pic, si de mila lui Acky care are voie doar in jumatate din curtea lui, din cauza ca Rocky are voie in toata curtea lui...
(sperante de imprietenire nu prea sunt... dar ne bazam totusi pe intelepciunea data de maturitate a lui Acky si speram ca Rocky sa inteleaga ca gardul acela, intr-o zi, se poate rupe, daca-l mai intarata pe Acky... cert e ca lui Rocky i se ridica parul pe spate numai ce aude miscare in curtea vecinului, iar daca miscarea o face Acky... e jale... si Acky n-o fi prost sa stea cuminte cand asta maraie ranjit intr-un fel anume...)

Si, incet, incet, se lasa seara ... pe mine ma apuca ingrijorarea ca nu mai am decat cateva ore de somn... si adorm rugandu-ma ca Rocky sa se trezeasca macar tot la 4.30 si sa nu fie frig afara la ora aceea... Vise nu am, pentru ca nu mai e timp si de vise...




vineri, 19 septembrie 2014

M-am jucat

... putin ieri si iata ce-a iesit :)

In cazul in care conopida doar se va "rozali" putin... am sa ma declar foarte multumita. In alt caz, sigur va fi gustoasa, deci iar voi fi multumita :))

PS: pentru cei ce se intreaba, conopida nu-i din gradina mea si nici sfecla. Dar probabil ca la anu' vor fi :)

miercuri, 17 septembrie 2014

Tot sarbatorim

... de-o saptamana :)
Dupa ce am sarbatorit copilul, trei zile si trei nopti, ca in poveste, dar la noi motivat, pentru ca ea chiar are trei zile de sarbatorit, una dupa alta, am plecat sa-l sarbatorim pe Rocky pentru implinirea celor 6 luni.
S-a facut mai mare decat puteam eu sa-mi inchipui vreodata si este atat de nebunatic, de dragalas si iubitor incat, langa el, uiti tot ce-i rau pe lumea asta. Pur si simplu este terapie sa stai macar si o ora cu el.
I-am luat "tort" si tare s-a bucurat. Nu s-a mai dezlipit de el

si pana la urma a adormit langa "tort" de teama sa nu i-l ia cineva :)
Merge in continuare la scoala si a inceput sa se poarte civilizat in afara curtii. In curte... el e stapan si si-o apara cu multa indarjire :)
Pe cat e de mare (si cica si fioros) cand e vorba de mancare se comporta ca un copil sclifosit de un an. Noi il chemam la masa, el vine, cu chiu cu vai, miroase, lasa urechile pe spate (semn ca stie ca face o prostie) si pleaca...
Si chiar si ce-i place lui (cateodata, ca are toane mereu) mananca de zici ca... cine stie ce ii dai...
Dar dupa ce trece faza cu hranitul... incepe nebunia. Isi ia fata de catel fericit si face numai traznai.

Desi il avem doar de patru luni si-o saptamana... parca ar fi in viata noastra de cand ne stim.
Si tare il mai iubim!

marți, 9 septembrie 2014

Si au trecut

... 16 ani de cand un medic mi-a pus in brate o prunca si mi-a spus ca-i a mea.
Pentru ca nu puteam sa-mi deschid ochii, din cauza anesteziei, mai intai am pipait-o si am recunoscut-o: era copilul pe care il asteptam, era tot ce puteam sa-mi doresc mai mult. Apoi, cand am putut sa vad, l-am vazut pe sotul meu cu ea in brate. Este imaginea care mi s-a intiparit in suflet, este imaginea care imi da putere, este imaginea care pentru mine inseamna totul.

In acesti 16 ani, m-am intrebat de ce m-a ales tocmai pe mine sa-i fiu mama... M-am straduit din rasputeri sa fiu o mama buna si, cu ajutorul ei, uneori am reusit. Dar ea, fara prea mari stradanii, pana acum a fost un copil tare bun.

Anii au trecut, habar nu am cum si am facut multe impreuna :) . Am terminat gradinita, scoala generala iar acum suntem la liceu... A inceput sa ne placa de un baiat si nu stim sigur daca si el ne place sau nu... (in caz ca ne dam seama ca nu, eu am planul de rapire pus la punct :) )

Dragul meu copil, in fiecare zi ii multumesc lui Dumnezeu ca a fost atat de bun cu mine si mi te-a daruit, sa dai sens vietii mele. In fiecare zi incerc sa fiu un pic mai buna, asa cum esti tu, in fiecare zi  ma straduiesc sa invat cat mai multe de la tine si despre tine. Pentru mine tu inca esti cel mai minunat dar pe care l-am primit si ma bucur de tine, pe zi ce trece, mai mult.

Si, pentru ca spre deosebire de tine, eu sunt egoista, te rog sa fii fericita, pentru ca daca tu ai sa plangi, eu voi plange mai tare...

Iti doresc sa ai un drum frumos, lin si luminat,
sa treci peste obstacole, daca vor fi, cu usurinta,
sa ai alaturi mereu tot ce vei iubi
sa faci mereu ce-ti place

si sa nu uiti cine esti, niciodata


Te iubesc!






vineri, 5 septembrie 2014

De ani de zile

... visam sa fac gemul de prune fara zahar... adica, mai bine zis, visam sa mananc dimineata paine cu unt, cu gem si lapte, fara sa am remuscari toata ziua :)Si acum, cu atatia pruni... nu puteam sa nu fac, nu-i asa?

Am intrebat in stanga si-n dreapta, acolo, la tara, din care prune se face acest gem.
Fireste ca se face din prunele tiganesti, niste prune mici, rotunde aproape si extraordinat de gustoase. Numai ca aceste prune sunt singurele (da, singurele!) care nu se curata usor de pe sambure... si mai sunt si mici... si multe...
Dar cum orice e bun ori e imoral, ori e ilegal ori ingrasa e migalos, m-am resemnat si am purces la taiat prunele de pe samburi. Si-am taiat... si-am taiat... pana cand, in sfarsit s-a umplut tuciul.

L-am bagat in cuptor si am asteptat.
O ora...
Doua....
Sapte...
Noua, adica opt si un pic :)
L-am pus cu grija in borcane (in sapte borcane, doar, dupa atata munca...)
Si am si mancat cu pofta :)

Chiar de extraordinar de bun.
A iesit acrisor, iar in combinatia cu paine si unt... un vis...
Am sa mai fac o tura, probabil. Partea grea e doar cu scosul samburilor...





joi, 4 septembrie 2014

Sa scriu acum

... despre mascota gradinii mele :)

Rocky...
Saptamana trecuta am stat la tara si am avut timp sa-l observ mai bine, sa-l iubesc mai mult :)
Toate sunt bune si frumoase pana vine ora de masa. Catelul asta pur si simplu nu mananca. Eu asa ceva n-am vazut. Nu are nimic in comun cu mancatul. E o aventura sa-i dai sa manance, iar mama mai are putin si ajunge in pragul disperarii (bine, mama a fost marcata de faptul ca cica eu nu mancam cand eram mica, iar acum pateste cu Rocky cica ce patea cu mine :)) )
Cand e ora de masa a lui Rocky,  toata lumea trebuie sa inceteze orice activitate. Nimeni nu vorbeste, nimeni nu se misca...La fiecare inghititura il incurajam "Bravo Rocky, bravo", "Asa, mama, mananca baiatu' sa se faca mare". Cine ne aude nu cred ca-si poate inchipui ca il laudam asa doar pentru ca mananca.
La inceput ma temeam de faptul ca nu vom putea manca noi ca el va sta si va "cersi"... Ei, departe de el... daca mancam in casa doarme langa noi, iar daca mancam afara alearga in jurul mesei dupa muste. Nici nu-l intereseaza ce mancam noi, nici nu ridica ochii spre farfuriile noastre (bine, acum ar fi corect "nici nu-si coboara ochii spre farfuriile noastre" pentru ca botul lui depaseste masa lejer :) ). Intr-un timp l-am banuit ca nu are miros si ca de aceea nu-l intereseaza mancarea. Dar e imposibil asa ceva, pentru ca miroase cate un centimetru de pamant cate un sfert de ora :))
Singura chestie, oarecum de mancat, dupa care este absolut disperat, este osul. Este in culmea fericirii cand primeste os, si primeste destul de des, si daca nu a fost un os suficient de mare merge in bucatarie si adulmeca, fiind sigur ca pe undeva ar mai fi unul... Iar mama nu-i rezista si-i mai da...
Cu George -instructorul- se intelege de minune. Iar iubirea dintre ei e foarte mare si sincera :)
George il plimba foarte mult, motiv pentru care tot satul il cunoaste pe catel. Intr-o zi am fost si eu la plimbare cu ei si Rocky a mers fara lesa aproape 2 ore. Il asculta pe George, il cauta din ochi mereu, iar George a ajuns si-l cunoaste foarte bine si ii prevede reactiile. Dupa ce am mers cu ei atata timp si m-am convins ca Rocky nu pleaca de nebun, seara am iesit si eu cu el, pe un camp pe langa noi, dar mie mi-a fost teama sa-l las liber. Mi-era frica sa nu o ia la fuga si eu sa nu stiu ce sa fac... Asa ca l-am tinut in lesa si e o placere sa mergi cu el asa. Merge la pas, in stanga... o placere. Cand m-am oprit si am vorbit cu niste vecini s-a asezat "culcat" si a stat foarte cuminte. Mai mare dragul :)


Insa, de la alimentatia cam nediversificata (adica prea multa carne...), a facut o dermatita... Incercam din rasputeri sa-i mai dam si boabe, sa-i mai dam si altceva... dar dupa ce ca-i mofturos... este o mare aventura...
Insa, la veterinar, in Pitesti, toata lumea s-a mirat de el. Medicul chiar s-a uitat in carnet, la data nasterii, cand i-a zis tata ca are 5 luni jumatate :)). Are 28.5 kg si cica e crescut foarte frumos. Ceea ce ne-a mai dat sperante :))

Si, pentru ca-mi doresc in curte si altceva decat catel, am pus butasi de trandafiri. Sub sticle... Iar la sticle nu trebuie umblat pana pe 11 mai... Si Rocky nu poate intelege chestia asta :)) (dar mi-am comandat si trandafiri in ghivece, pentru siguranta :)) )